Clasa II - 4-5 puncte amenda
- Nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera, ale îndrumatorilor Ministerului Apararii Nationale, ale agentilor de cale ferata, alte persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei etc.;
- Nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora
- Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;
- Neîndeplinirea obligatiei de a solicita, în termenul prevazut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate;
- Conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;
- Conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
- Efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea în siguranta;
- Conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.
Clasa II - 4-5 puncte amenda si 3 pct penalizare
- Oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor sau oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor nationale europene (E);
- Depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;
- Nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- Nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care îl precede, daca prin aceasta s-a produs un accident cu avarii sau alte pagube materiale;
- Nerespectarea semnificatiei indicatorului "ocolire", instalat pe refugiul statiilor de tramvai;
- Patrunderea într-o intersectie atunci când circulatia în interiorul acesteia este blocata;
- Stationarea neregulamentara;
- Folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu