2 Decembrie 2004

Alocuțiunea Domnului Vladimir VORONIN, Președintele Republicii Moldova, în deschiderea Conferinței științifice „2 decembrie 1917 – eveniment semnificativ în reafirmarea Statului Moldovenesc” (Chișinău, 2 decembrie 2004)

Doamnelor și Domnilor,

Onorată Asistență,

În registrul mărturiilor fundamentale de afirmare și statornicire în istorie a Statului Moldovenesc un loc deosebit îi revine actului politico-juridic de o excepțională însemnătate de la 2 decembrie 1917, cînd a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească. Afirmîndu-se încă în 1359 și dăinuind veacuri în șir ca țară de sine stătătoare, ciopîrțită teritorial, aflîndu-se sub dominație străină o perioadă îndelungată, trecînd prin mari primejdii, în condițiile cînd nădejdea de revenire la statalitate mai licărea doar în inimile populației majoritare, Moldova a revenit la statalitatea sa în urma vîltorilor revoluționare din 1917.

Împrejurările au fost haine față de moldoveni și față de statul lor. De prin 1538 pînă în 1917 statalitatea poporului moldovenesc a fost sub semnul dispariției în urma politicii a două imperii: Otoman și Rus, fiind redusă, după 1873, la statutul de simplă gubernie rusească, lipsită de orice privilegii și de orice aluzii de autonomie. Trebuie să menționăm, totuși, că, în pofida asupririi etnice și sociale de pînă la 1812 și de după, Moldova dintre Prut și Nistru s-a călăuzit în bună parte de actele legiuitoare emise pînă la 1812 de domnitorii Moldovei. Și după cum scria istoricul și juristul Alexandru Boldur, ea „și-a păstrat înfățișarea sa deosebită etnică, social-politică și juridică întotdeauna cu un aspect național”.

În ciuda tuturor împrejurărilor haine, în ciuda asupririi sociale, economice și politice, moldovenii din Moldova de Est, dintre Prut și Nistru, au păstrat credința în Statul lor – Moldovenesc și conștiința lor național-statală. Această credință a fost susținută și încurajată prin 1863 de „partidul boierilor moldoveni”, care visa să restabilească drepturile moldovenilor la renașterea Satului Moldovenesc.

În condițiile procesului de democratizare a Rusiei, declanșat de Revoluția din Februarie (1917), care a proclamat dreptul la autodeterminare națională a tuturor popoarelor, moldovenii din stînga Prutului și de pe ambele maluri ale Nistrului și-au manifestat, liber și deschis, vrerea lor de a-și orîndui viața pe noi temelii social-politice. Revoluția rusă a venit să desăvîrșească marea lucrare a redeșteptării naționale a moldovenilor, dîndu-le putință să-și așeze viața neîmpiedicați de nimeni. Și, astfel,

- în temeiul identității sale istorice, geografice, etnodemografice, etnoculturale și politice,

- avînd în vedere continuitatea statalității sale naționale multiseculare, păstrată în conștiință și manifestată de majoritatea populației,

- în virtutea dreptului istoric al moldovenilor la identitate națională și autodeterminare statală, Congresul I al ostașilor și ofițerilor moldoveni din toată Rusia, care a întrunit reprezentanți ai celor mai largi pături sociale – ale țăranilor de la coarnele plugului și ale muncitorilor, a hotărît la 21 octombrie 1917 următoarele: „Avînd în vedere cultura națională a neamului moldovenesc și trecutul său, plecînd de la principiul revoluției că fiecare norod are dreptul singur să hotărască soarta sa, în dorința de a uni neamul moldovenesc și a-i chezășlui drepturile lui naționale, propășirea lui economică și culturală, se declară autonomia teritorială și politică a Basarabiei”. Tot atunci, „Congresul a hotărît c㠄pentru ocîrmuirea Basarabiei, în cel mai scurt timp să se alcătuiască Sfatul Țării” cu „statut vremelnic, pînă la alcătuirea adunării întemeietoare basarabene”.

Sfatul Țării, creat la 21 noiembrie 1917, a confirmat, o dată în plus, hotărîrea Congresului ostașilor moldoveni privind autonomia politică, administrativ-teritorială a Moldovei dintre Prut și Nistru.

La 2 decembrie 1917, Sfatul Țării „avînd în vedere așezarea rînduielii obștești și întărirea drepturilor cîștigate prin revoluție, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, proclamă Republica Democratică Moldovenească”.

Documentele politice ale vremii, acțiunile concrete ale maselor populare demonstrează cu elocvență: Congresul ostașilor moldoveni a fost unica organizație obștească moldovenească, ce a demonstrat claritate de idei și principii, consecvență și fermitate în organizarea pe noi temelii a vieții politice și social-economice pe meleagurile noastre, în restaurarea statalității moldovenești.

Congresul ostașilor moldoveni nu numai că a formulat principiile de restaurare a statalității moldovenești, a stabilit structura viitorului legislativ și a viitorului guvern, ci a trasat și direcțiile de activitate politică internă și externă a Republicii Democratice Moldovenești, pe care, din păcate, conducerea Sfatului Țării, mai tîrziu, le-a ignorat cu desăvîrșire.

Congresul ostașilor moldoveni a făcut, constata membrul guvernului de atunci Ștefan Ciobanu, „ceea ce noi, civilii, doream, dar nu aveam puterea s-o facem. Ei proclamă autonomia Basarabiei, dau naștere organului revoluționar Sfatul Țării ..., aici găsim sensul istoric al Congresului ostășesc din octombrie 1917”.

Concluzia principală, ce se impune în urma evocării acestor evenimente cruciale pentru destinul istoric și pentru continuitatea Statului Moldovenesc, este că renașterea statalității moldovenești este opera întregului popor al Moldovei. Reafirmarea statalității moldovenești nu a fost inițiată de sus, de politicieni provizorii sau de partide de ocazie, cu rădăcini străine. Ideea acestei fapte mărețe – de revenire la statalitatea moldovenească, a fost păstrată în sufletul și în inima poporului moldovenesc, a fost înfăptuită de reprezentanții celor mai largi mase de țărani și de muncitorii, îmbrăcați, în virtutea împrejurărilor, în haină ostășească.

În zilele dramatice din ianuarie 1918, cînd conducătorii corupți ai Sfatului Țării, în cîrdășie cu trupele regale române, au scos tînăra republică la tîrg, anume acești fii de țărani ai Moldovei, demascînd uneltirile dușmanilor, au ieșit pe front contra cotropitorilor, apărînd cu vitejie patria la Cornești, la Strășeni, la Chișinău, jertfindu-și viața în luptele crîncene de la Bender și Bălți. Noi, urmașii, moștenitorii istorici și legitimi a ceea ce au înfăptuit și apărat feciorii de țărani și muncitori ai Moldovei la cumpăna anilor 1917 și 1918, avem datoria sfîntă de a le purta veșnică recunoștință, pentru că datorită clarviziunii politice și bărbăției lor ostășești trăim astăzi într-un stat suveran și independent cu mîndrul nume – Republica Moldova.

Mărturiile istorice, actele politico-juridice confirmă că, începînd cu 1917, realitatea național-statal㠖 Republica Moldovenească, Republica Moldova, redevine o constantă a relațiilor interstatale, a circuitului politic internațional.

A venit timpul să fie formulate aprecieri obiective și asupra rolului acelui Parlament vremelnic – Sfatul Țării, în istoria apariției și dispariției de mai tîrziu a Republicii Democratice Moldovenești.

Pînă în prezent, mai continuă aprecierea istorică în alb-negru a acestui organ de stat: unii elogiază Sfatul Țării pentru actul Unirii cu România, alții consideră Sfatul Țării un organ antimoldovenesc, uzurpator, corupt și trădător.

Desigur, adevărul este undeva la mijloc. Este evident că, la etapa inițială, rolul istoric al Sfatului Țării este progresist, iar actul proclamării Republicii Democratice Moldovenești este, în acest sens, o dovadă dintre cele mai concludente. Indiferent de acțiunile ilegale comise de Sfatul Țării sub presiunea trupelor de ocupație și în pofida scopurilor și acțiunilor agresive ale puterilor dominante în acele timpuri în această zonă de impact al intereselor strategice, conștiința național-statală moldovenească în stînga Prutului și pe ambele maluri ale Nistrului s-a păstrat și s-a manifestat, inclusiv prin acte oficiale, acțiuni și revolte populare de masă.

Luptînd și, în cele din urmă, dobîndindu-și și reafirmîndu-și organizația lor național-statală, moldovenii au rămas în istorie. Ei sînt moștenitorii istorici direcți, de drept și legitimi ai numelui istoric Moldova, în hotarele actuale ale Republicii Moldova. Evident, fără cea mai mică aluzie de a extinde această noțiune – Republica Moldova – asupra altor zone sau regiuni. Este, însă, un fapt cert că nicăieri altundeva, în afara spațiului pruto-nistrean și est-nistrean, decenii în șir numele Moldova nu se mai folosește ca entitate național-statală.

Onorată Asistență,

Marcarea acestui eveniment de importanță major㠖 proclamarea Republicii Democratice Moldovenești la 2 decembrie 1917, constituie o dovadă grăitoare, o nouă confirmare a dăinuirii multiseculare a poporului moldovenesc în istorie, a continuității sale statale în spațiul istoric și geografic al devenirii lui naționale. Totodată, marcarea acestui eveniment este și un act de cinstire a memoriei înaintașilor, care au dat dovadă de înțelepciune politică și de bărbăție, contribuind în mod decisiv la renașterea și la reafirmarea Statului Moldovenesc – Republica Moldova, chemîndu-ne să-i păstrăm integritatea și independența.

Vă îndemn să ne facem cu cinste această sfîntă datorie.

Vă mulțumesc pentru atenție.